Ai câştigat… continuă!

Nu se poate ajunge în cadrul competiţiilor la rezultatul dorit fără pasiune, fără dorinţa de a concura fair play. La fel de important în acest demers este profilul psihologic al olimpicilor şi existenţa mentalităţii de învingător. Elevii olimpici se dezvoltă prin eforturi proprii şi ambiţie.

Olimpicii corespund acelui învăţământ care îi determină să fie creativi.

„Am avut surpriza ca în anii de început ai Olimpiadei de Astronomie în România, să aud comentarii de genul elevii care au avut rezultate foarte bune la etapa naţională şi internaţională sunt «tocilari». Nimic mai greşit! Diferenţa între tocilar şi elevul capabil de performanţă este că primul doar memorează, iar celălalt gândeşte şi simte ceea ce studiază, sesizând utilitatea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în cadrul pregătirii. Problemele de astronomie şi astrofizică pe care trebuie să le rezolve olimpicii, sunt legate de realitatea înconjurătoare şi, în multe cazuri, reprezintă teme de cercetare ale astronomilor profesionişti”, ne-a declarat profesorul Ioan Adam, cel care în fiecare an scoate la suprafață abilitățile acestor copii talentați.

În pregătirea elevilor admişi în etapa următoare a olimpiadei, este nevoie şi de o individualizare a programei. Alexandru Vătămanu, elev în clasa a XI-a, este în al treilea an de seniorat (categoria S2, în conformitate cu noul Regulament specific al Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică), în timp ce Cosmin Hriţuc, elev în clasa a IX-a, este în primul an la această categorie (S1). În cazul lui este nevoie să fie studiate o serie de teme de astronomie specifice acestei categorii, dar şi de fizică şi matematică din materia clasei a X-a, în timp ce Alexandru trebuie să studieze în avans teme de fizică şi matematică din materia clasei a XII-a.

Fără îndoială că în obţinerea unui rezultat foarte bun în această competiţie deosebită, contează şi calităţile şi „defectele” participanţilor.

„Ca profesor pregătitor încerc să facilitez cumulul informaţiei, să le dezvolt abilităţile în rezolvarea cerinţelor de la proba teoretică şi de la proba observaţională pe hartă şi pe cer, să dirijez pregătirea în vederea susţinerii (după terminarea etapei naţionale a olimpiadei) a probei de baraj pentru selecţia în loturile olimpice la astronomie şi astrofizică”, ne-a mai dezvăluit profesorul Ioan Adam.

Atmosfera de lucru în această etapă a pregătirii este una favorabilă, caracterizată prin înţelegere, încurajare şi speranţă, de luare a deciziilor în comun. Acest lucru este favorizat şi de valenţele educative excepţionale ale astronomiei.

Cristina Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.