Ambrozia, pericol public și pentru județul Vaslui

Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui solicită autorităţilor locale din judeţ implicarea în campania “28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia”, care se va desfăşura în data menţionată, între orele 10,00 şi 15,00.

“Ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivelul judeţean, cât şi la nivel naţional a ambroziei, precum şi a numeroaselor sesizări din partea cetăţenilor care fac alergie la această plantă, lucru confirmat şi de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienţi cu simptome de alergie la această plantă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului organizează campania naţională ’28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia’ – o mişcare civică pentru mediu şi sănătate cu implicare naţională pentru combaterea acestei plantei invazive. Reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ trebuie să desfăşoare acţiuni de cosire pe domeniile publice aflate în administrare, vor mobiliza comunitatea pentru desfăşurarea de acţiuni de cosire în curţi şi grădini şi vor desemna puncte de predare cu posibilitate de cântărire a materialului vegetal colectat în saci”, se arată într-o informare publică a APM Vaslui.

Autorităţile locale au obligaţia ca, până pe 30 septembrie, să raporteze la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui cantităţile colectate şi suprafeţele curăţate.

Ambrozia strânsă va fi folosită drept compost prin firmele de salubrizare.

 

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.