Bârlădenii exasperați de miros și gunoi au luat atitudine

O mână de cetățeni au luat atitudine în legătură cu amplasarea punctului gospodăresc din spatele fostului magazin Interex.

Sătui de mizerie, aceștia s-au adresat Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Vaslui.

Când plouă, gunoaiele plutesc pe stradă, iar mirosul pestilențial le pătrunde în casă. Văzând că sunt tratați cu indiferență de autoritatea locală, câțiva bârlădeni au sesizat Garda de Mediu în legătură cu aceste aspecte.

“Bună ziua, vă contactăm în numele locatarilor din spatele centrului comercial «Fostul Interex Bârlad Str. Hotin nr 9». În această zonă există o amenajare, grup gospodăresc, pubele de gunoi ce ridică o mare problemă asupra mediului și a sănătății publice. Fiind o zonă inundabilă, acest punct gospodăresc se află în mijlocul unui lac la fiecare ploaie, câinii vagabonzi împrăștie gunoiul zilnic, locatarii se plâng de mirosul insuportabil și de locația absolut inadecvată poziționată la mai puțin de 10 metri de geamurile apartamentelor. Din cauza gunoaielor luate de apă la fiecare ploaie, canalizările s-au înfundat și transformă zona într-un lac plin de gunoaie. Vă atașez câteva poze”, scriu cetățenii afectați. Garda de Mediu confirmă sesizarea.
În răspunsul primit de la oficialii Gărzii de Mediu, aceștia confirmă sesizarea și la fața locului s-au deplasat cu un reprezentant al Primăriei Bârlad.
“La data și ora controlului sesizarea se confirmă. Au fost impuse măsuri Primăriei Bârlad pentru remedierea situației”, scriu cei de la Comisariatul Județean. La scurt timp de la sesizarea cetățenilor, punctul gospodăresc a fost curățat, au fost amplasate zăvoare pentru a închide porțile unde se află tomberoanele, iar un salariat stă de pază până la ora 15 în fața ghenelor pentru a-i identifica pe cei certați cu bunul simț. Urmează ca la prima ședință de Consiliu Local, acel punct gospodăresc să fie relocat. Dar acest lucru nu rezolvă decât parțial fenomenul care se regăsește în aproape toate zonele orașului: nesimțirea unor orășeni care au “sărit din paie în baie”.
În ultima conferință de presă edilul șef Dumitru Boroș declara că soluția pentru civilizarea acestor persoane ar fi instalarea camerelor de supraveghere, dar de la promisiuni la fapte e un drum lung de străbătut.
La fel ca și în cazul “lipsei celor șapte ani de acasă”.

 

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.