La Bârlad, s-a finalizat construcția sălii de sport a Școlii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici”. Este cea mai mare și modernă sală de sport din județ, dintre cele școlare.

Constructorul sălii a anunțat Compania Națională de Investiții, cea care a alocat fondurile, aproximativ 5,5, milioane de lei, și așteaptă ca reprezentanții acesteia să facă recepția tehnică a sălii. Deocamdată, nu se cunoaște data exactă a recepționării, dar în maximum două luni cei peste 1.000 de elevi ai școlii își vor putea desfășura în condiții excelente orele de educație fizică și sport.

„S-a lucrat intens, în funcție de vreme, și după mai bine de doi ani, constructorul, o firmă din Botoșani, a finalizat lucrările. Este o sală cu toate condițiile, la standarde europene, inclusiv din punct de vedere al normelor impuse de ISU. Sala are tribune cu 180 de locuri, vestiare, grupuri sanitare cu duș, tabelă de marcaj electronică, sistem de sonorizare, detectoare de fum și toate cele necesare practicării mai multor sporturi ca handbal, fotbal, baschet”, a declarat Georgel Bradu, directorul adjunct al Școlii „Episcop Iacov Antonovici”, cel care a supravegheat de la început desfășurarea lucrărilor.

Sala va găzdui evenimente sportive de anvergură precum Cupa la gimnastică „Andreea Răducan”, competiție ce se organizează de șapte ani în luna mai, la Bârlad, orașul natal al campioanei. (V.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.