Aşa începe un cântec binecunoscut de adolescenţii prezentului.

Deschidem cutia Pandorei cu această întrebare şi, hotărâţi să aflăm răspunsul, urcăm la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, liceu care de-a lungul timpului a dat  comunităţii mulţi oameni adevăraţi.

Aici, doamna profesor economist Liliana Paraschiv este diriginta unei clase de profil economic. Am rugat-o să ne ajute să înţelegem ce înseamnă de fapt profilurile economie şi turism, în speranţa că vom putea ajuta pe cei care nu s-au hotărât încă să-şi aleagă drumul spre o carieră.

Iată ce ne-a declarat: ”Încă de la începutul clasei a VIII-a, atât părinții cât și elevii au preocupări cu privire la liceul unde le-ar plăcea să studieze, dar se lovesc apoi de întrebarea ”Care ar fi cea mai potrivită specializare pentru ei?”

Legat de acest aspect, îi pot ajuta cu câteva informații privind profilul servicii și specializările aferente acestuia, pe care îl regăsesc în cadrul Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu” din Bârlad.

Profilul servicii are două specializări: economic și turism. Elevii ce studiază la clasele de economic, la sfârșitul clasei a X-a vor avea specializarea ”Tehnician în activități de comerț/economice”, iar la sfârșitul clasei a XII-a, vor avea nivel de calificare IV și specializarea acestora va fi ”Tehnician în activități economice”. Elevii care studiază la clasele de turism, la sfârșitul clasei a XII-a, vor avea nivel de calificare IV și specializarea acestora va fi ”Tehnician în turism”.

Dacă vă atrage acest domeniu trebuie să știți că informațiile de specialitate sunt stucturate pe module. O parte dintre ele sunt similare de la o specializare la alta, iar cealaltă parte este specifică celor două specializări. De asemenea, elevii pot participa la olimpiade și concursuri specifice domeniului, recunoscute de Ministerul Învățământului, unde se pot afirma prin obținerea unor premii importante, care-i pot ajuta ulterior la admiterea la facultate.

Elevii de la clasele de economic și turism, pe lângă orele de informare din punct de vedere teoretic, au și ore de laborator tehnologic, dar și de instruire practică, în cabinetele școlare. De asemenea, aceștia au posibilitatea de a satisface un stagiu de practică comasată, la cel puțin un agent economic din Bârlad. Consider că este un plus pe care-l poate oferi acest profil, deoarece partea teoretică se îmbină cu partea practică iar elevul își fixează mult mai bine informația, capată dexteritate și încredere în forțele proprii, fiind astfel pregătit pentru piața muncii atunci când finalizează studiile.”

Doamna Liliana Paraschiv se numără printre cei care îşi fac meseria cu dedicaţie şi responsabilitate. Deşi este exigentă cu elevii săi, le-a câştigat respectul şi simpatia.

Am aflat cum se vede de la catedră profilul economie / turism. Într-un articol viitor vom afla cum se vede din bănci. Până atunci însă, mai avem o surpriză pentru voi. Fiţi cu ochii pe noi!

Iulia Chiper

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.