de Mihaela NICULESCU

În acest an, aspectul dezolant al curții în care se află sediul Aquavas Bârlad va deveni amintire. Vasile Ungureanu, directorul sucursalei bârlădene a Aquavas, a declarat că atât sistematizarea terenului cât și reabilitarea unuia din cele trei imense rezervoare vor fi realizate cu bani de la Consiliul Județean.

„Proiectul și documentația au fost postate pe SEAP și urmează deschiderea licitației, lucru care se va întâmpla, cred, până la Paști. Se va trece apoi la semnarea contractului și la executarea lucrărilor”, ne-a declarat Vasile Ungureanu.

Din cele trei rezervoare de apă, două au fost reabilitate în urmă cu cinci ani, tot cu bani de la Consiliul Județean. Din lipsă de fonduri, investiția nu a mai continuat. În acest an se pare că ea va fi finalizată. Un rezervor, stația de clorinare și stația de pompare vor fi reabilitate pentru prima oară după zeci de ani. Rezervoarele din curtea Aquavas au fost igienizate de câteva ori, dar nu au beneficiat de lucrări de întreținere de pe vremea comunismului. Două au fost curățate din temelii acum cinci ani, urmând ca și al treilea să fie reabilitat în curând.

Deși se află la câțiva pași de strada principală, curtea societății de distribuție a apei arată ca o incintă părăsită. Tot cu bani de la județ vor fi efectuate, anul acesta, lucrări de sistematizare a spațiului, astfel încât aspectul zonei să fie unul civilizat.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.