Și oamenii pot scrie sau rescrie destine, precum odinioară zeii.

Omul ca fiinţă socială este profund influenţat de tot ce se spune sau se scrie despre el, ajungând să se comporte conform descrierii care i se atribuie, acest lucru nefiind întotdeauna benefic nici pentru cel care a emis păreri, adică “Autorul” , nici pentru cel vizat, personajul. Fiecare dintre noi este, pe rând, şi autor şi personaj.

Acest lucru a fost demonstrat cu genialitate de echipa de actori a Teatrului “Victor Ion Popa” din Bârlad, la premiera piesei “Autorul” de Radu Herjeu, în seara de sâmbătă, 2 februarie.
În complexitatea viziunii autorului, Radu Herjeu, regăsim realul şi imaginarul ca elemente consecutive dar în acelaşi timp şi simultane ale vieţii. Pe cât pare de complicat, pe atât este de simplu de înţeles această întrepătrundere de planuri datorită transpunerii scenice şi regizorale. Jocul de lumini şi umbre a subliniat într-un mod absolut inspirat schimbarea planurilor conjugat perfect cu originalitatea decorului şi la unison cu aplombul etalat de actori în proiectarea personajelor.
Iată ce ne-a mărturisit actorul Simon Salcă jr. înainte de premieră: ”Am colaborat pentru prima dată cu regizorul Bogdan Huşanu cu plăcere şi curiozitate, într-o atmosferă de bună dispoziţie şi chiar mister, ceea ce se potriveşte de minune spectacolului. Am încercat, în limitele generoase propuse de acesta, să creez un personaj care “inventează” personaje pe care, apoi le lasă să trăiască singure şi, de care, este ulterior influenţat, a căror muzică le ascultă pe ritmul impus prin propria maşină de scris veche şi “fantastă”.
Cred că publicul bârlădean va fi surprins de acest spectacol care işi găseşte un loc special în repertoriul nostru. Acesta îi va surprinde cu siguranţă, probabil chiar amuza si îi va apropia mai mult de frumuseţea propriilor lor trăiri şi, de ce nu, de revelaţia unei alte lumi posibilă atât de uşor prin conştientizarea propriului destin, şi, mai ales, prin simpla dorinţă de a-l schimba în bine.”
Domnul Sandu Maftei ne-a declarat că decorul a constituit o provocare pe care a îmbrăţisat-o cu interesul şi profesionalismul care-l caracterizează. Aştepta cu emoţie începerea spectacolului, pentru a putea evalua reacţia publicului.
Dirijorul din umbră, cel care face ca lucrurile să se desfăşoare ca la carte, domnul Marcel Anghel, directorul teatrului ne-a ţinut departe de actori înainte de începerea spectacolului, întocmai ca un părinte grijuliu să nu-i fie copiii tulburaţi înainte de examen; noi, publicul, nu conştientizăm sutele de ore de muncă, emoţiiile şi alte detalii de culise. Noi doar ne bucurăm de munca acestor oameni frumoşi care devin zei coborâţi din Olimp când urcă pe scenă. Marcel Anghel şi-a exprimat regretul că autorul Radu Herjeu nu a putut fi prezent în sală, aşa cum îşi dorise; din motive independente de voinţa domniei sale a trebuit să contramandeze venirea la Bârlad.
Într-un interviu telefonic, după spectacol, domnul Radu Herjeu a transmis mulţumirile sale echipei teatrului bârlădean pentru felul magistral în care a interpretat piesa, iar publicului i-a mulţumit pentru interesul cu care a primit pe “ Autor” cât şi pentru căldura şi aplauzele care au validat calitatea piesei şi a interpretării. Radu Herjeu şi-a exprimat regretul de a nu fi fost în sală şi a promis că va fi prezent la una din reprezentaţiile viitoare.
După căderea cortinei am avut plăcerea să vorbesc cu Bogdan Manolache, un actor talentat şi carismatic care a cucerit publicul prin jocul dezinvolt şi care a interpretat rolul principal- Laurenţiu Anton : “ A fost o experienţă foarte interesantă pentru mine. Alături de colegii mei chiar ne-am simţit bine în ciuda emoţiilor de premieră, publicul văd că este încântat de prima reprezentaţie şi sperăm să tot crească de-acum numărul spectatorilor. Domnului Radu Herjeu, în calitate de autor al piesei, îi transmit mult succes şi de acum înainte în cariera de dramaturg.”
Sper că nu am divulgat decât atât cât trebuie să vă stârnesc curiozitatea şi să vă doriţi să veniţi la teatru pentru a vedea “Autorul” cu ochii voştri. Vă pot garanta că veţi ieşi din sală mai bogaţi la suflet şi mult mai conştienţi de ce înseamnă viaţă.
Vizionare plăcută!

Iulia Chiper

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.