,,Referitor la articolul din Vremea Nouă ,,Securiștii lui Dumitru Buzatu i-au pus pumnul în gurã activistului George Simion (VIDEO)” redactat de către Flavius GHIORGHIEȘ în data de 6 septembrie 2020, Organizația Județeană PSD Vaslui emite următorul drept la replică:

Articolul publicat ,,Securiștii lui Buzatu i-au pus pumnul în gură activistului George Simion” reprezintă un material de propagandă electorală mascată, acesta nefiind asumat sau publicarea lui a fost cu încălcarea prevederilor art. 25 din Hotararea nr. 4 AEP, deoarece conținutul articolului face referire la un candidat și un partid politic care participă la alegeri, este utilizat în perioada de campanie electorală, se adresează publicului larg și depășește limitele activității jurnalistice de informare a publicului. Totodată în sprijinul celor menționate mai sus precizăm că articolul prezintă un caracter defăimător și calomnios, deoarece conține neadevăruri și informații false, presupuse și interpretate de redactor, utilizate împotriva unui candidat al PSD Vaslui, și neavând un rol de informare a opiniei publice, fapt ce încalcă prevederile art. 65, alin. 5 și 6 din Legea 115/2015 și ale Hotarârii nr.4 /2020 AEP.

Prin conținutul acestui articol, redactorul utilizează în mod voit și cu rea credință informații concepute pentru a induce o anumită situație presupusă și astfel să rezulte o dezinformare a opiniei publice, practică folosită într-un mod obișnuit de această publicație, uneori sub pretext de pamflet.

Evenimentul produs in Centrul Municipiului Vaslui în data de 6 septembrie a.c., nu a fost autorizat conform legii, iar dacă o anumită organizație politică a dorit să realizeze o acțiune de propagandă electorală, aceasta trebuie să respecte prevederile legii electorale, respectiv prezentarea unor ideologii si viziuni proprii și nu cum se observă din materialele video postate chiar de reprezentanții ziarului într-un mod părtinitor, în ediția on-line și menționat în articolul de presă de către redactor, prin care se induce în eroare sub efectul ,,declarațiilor unui cetățean care țipă în boxe”, că cei care au încălcat legea, adică ,, un grup de tineri naționaliști din mai multe județe ale țãrii vine la statuia lui Stefan cel Mare din Piața Civicã”, tineri, care doreau ,,a-i aduce un omagiu marelui voievod”. De fapt, pe filmele prezentate se poate observa cu totul altceva, că tinerii aveau alt scop decât ceea ce se susține prin articolul de presă. Autoritățile prezente la acel incident și-au îndeplinit îndatoririle legale intervenind strict pentru respectarea legii si neavând nici o legătură cu persoana Dumitru Buzatu, așa cum se menționează tendențios  ,, Buzatu este un dictator aici, în Vaslui” sau ,,Securiștii lui Buzatu”. Mai mult, considerăm că articolul este defăimător și instigator la adresa autorităților publice, contestând autoritatea legală a acestora pentru respectarea și aplicarea legii în vederea menținerii ordinii publice.

Se observă cum se folosește reaua credință împotriva unor candidați PSD atât în presa scrisă, cât și cea online, redactorul creând o poveste potrivit articolului și anume, se relatează că „filmulețul a fost distribuit, adunând comentarii, toate critice la adresa lui Dumitru Buzatu si a Partidului Social Democrat”, de altfel un derapaj foarte grav din partea redactorului  acelui articol. Acest fapt ne face să întelegem că articolul în sine încalcă prevederile legale și este realizat pentru a ținti asupra candidaților PSD Vaslui. Această practică maschează o susținere din partea publicației Vremea Nouă a unor candidați cu lipsă de idei și programe politice, candidați de la partide politice care pozează în salvatori și ideologi desăvarșiți, ei înșiși devenind o ,,soluție inevitabilă, dacă nu chiar providențială”.

Se poate observa cum candidați anxioși, susținuți de această publicație, în loc să vină cu programe proprii privind activitatea politică și administrativă, recurg la soluții și tertipuri josnice  prin declarații defăimătoare, promovând informații îndoielnice ce încalcă prevederile legii electorale și normele de bun simț, scopul fiind utilizarea unor strategii persuasive de dezinformare, tehnică de inducere în eroare și a crea confuzie la nivelul opiniei publice, prin folosirea de practici mincinoase în vederea obținerii unor avantaje prin înșelarea electoratului. Astfel, Partidul Social Democrat prin Organizația Județeană Vaslui, nu poate tolera astfel de derapaje de la lege, în acest sens sesizând autoritățile în drept.

Considerăm că a devenit o practică lipsită de scrupule și principii  deontologice prin care anumite grupări politice recurg la strategii subversive pentru a-si acoperi deficitul de imagine, lipsa ideilor de campanie electorală, încalcând legea cu nonșalanță, căutând să acopere neputința unei guvernări actuale eșuate prin defăimarea candidaților PSD la alegerile locale.

Pe aceasta cale,  reprezentantii PSD invită toți candidații să efectueze o campanie civilizată, bazată pe respectarea condițiilor și prevederilor legale și a normelor de bun simt, prin promovarea candidaților și programelor proprii fără a aduce atingere integrității morale a altor candidați și fără a minți electoratul prin tehnici persuasive elaborate în sediile de campanie ale anumitor partide, în vederea obținerii unui avantaj electoral nedreptățit iar trusturile de presă să fie mai rezervate când trebuie să utilizeze informații și tehnici care pot determina prejudicii sociale la nivelul comunităților cărora se adresează. Referitor la astfel de practici, dezaprobăm total modalitatea la care a recurs ziarul Vremea Nouă pentru dezinformarea opiniei publice, prin încălcarea legii. Astfel, prin condescendență față de cetățenii Județului Vaslui, Organizația Județeană Vaslui a Partidului Social Democrat, prin candidații săi, la alegerile locale din 27 septembrie 2020, îi invită pe alegători să analizeze cu atenție oferta electorală a candidatilor PSD și să aibă încredere în oamenii care cu multă  responsabilitate continuă programele de dezvoltare pentru modernizarea comunităților locale din care provin”.

Material prezentat si sustinut de Partidul Social Democrat, Organizația Județeana Vaslui, 11 septembrie 2020

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.