Inconștienți pe drumurile publice
Peste 15 polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică aparținând Biroului Poliției Rutiere al Poliției Municipiului Vaslui și Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, au acționat zilele trecute în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat din mediul rural.
Prin desfășurarea acțiunii preventiv-reactive s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a lucrătorilor, pentru prevenirea activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat, vizând, cu precădere, depistarea şi sancţionarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi a bicicliştilor care nu respectă normele la regimul rutier.
De asemenea, s-a avut în vedere depistarea conducătorilor de vehicule care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, acest tip de abateri reprezentând, în mediul rural, principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu victime omeneşti.
Cu ocazia filtrelor instituite, au fost verificate peste 170 de vehicule, legitimate 200 de persoane și testați alcoolscopic peste 170 de conducători de vehicule, și, ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 17.500 lei.
De asemenea, aceștia au reținut 4 permise de conducere (3 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru pătrunderea în intersecție pe culoarea roșie a semaforului) și 5 certificate de înmatriculare (4 pentru valabilitatea expirată a inspecției tehnice periodice și 1 pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto).
​Oamenii legii vor acționa în continuare, în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic, și prevenirii producerii accidentelor rutiere.
Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.