Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Pentru oraşul nostru a fost o sâmbătă de poveste. Am fost răsfăţaţi, dar şi un pic încurcaţi, neştiind unde să ne împărţim.

Liviu Suhar a fost oaspetele Muzeului “V. Pârvan” cu vernisajul expoziţiei sale.

Varujan Vosganian şi-a lansat cartea în foaierul teatrului bârlădean.

A avut loc a treia reuniune de iarnă a Academiei Bârlădene. La  aceasta ne vom referi în continuare.

Această manifestare culturală a  prilejuit o frumoasă întâlnire între scriitori din Bacău și din Bârlad. Invitații poetei Dorina Stoica au fost: scriitoarea Cristina Ștefan, vicepreședintă a Uniunii Scriitorilor Filiala Bacău și scriitorul Cornel Galben care este și jurnalist.  Acesta din urmă a mai fost în Bârlad la Biblioteca “Stroe S Belloescu” în anul 2017 când a prezentat cartea “Lumina din cuvinte “ a doamnei Stoica Dorina.

Doamna Cristina Ștefan este și președinta Cenaclului “ Lira 21” în care au activat și încă mai activează unii poeți bârlădeni. Acestor doi oaspeți li s-a  alăturat și scriitoarea Roxana Galan din Bârlad pentru a prezenta cartea “Timpul ce îmbătrânește în mine” a poetei mai sus amintite.  Volumul  a văzut lumina tiparului în luna decembrie a anului trecut.

Întrunirea a avut loc sâmbătă, 23 februarie la ora 11.00 la Academia Bârlădeană, Bulevardul Republicii Nr 235- Bârlad.

   Oaspeții  din Bacău au fost primiţi cu drag, ca nişte prieteni vechi.

Iulia Chiper

 

 

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.