Își dorește să revină ACASĂ-mesajul unei bârlădence care încă mai speră că „ne putem face bine”

 Au fost nevoiți să își strângă amintirile într-un bagaj și cu lacrimile șiroind pe obraz s-au urcat în microbuzul sau avionul care ar fi trebuit să îi ducă spre „țara făgăduinței”. Un loc în care munca era renumerată boierește față de România, era șansa de a-și crește frumos copii chiar dacă erau la zeci de mii de kilometri de casă.

Aceasta este povestea multor „stranieri” care încă mai speră să revină în România, să se îndrepte lucrurile și să își reia viața care continuă, acum, doar prin amintiri sau vacanțe petrecute în țară.

Mare parte dintre aceștia își pun speranța în ceea ce urmează să se întâmple pe 26 mai.

Nu e o poveste, ci o părticică din sufletul unei bârlădence care de 15 ani muncește în Italia, mai precis în Torino.

Cu multă tristețe bârlădeanca, Cristina Giani Budui, dorește să se întâmple „acel ceva” care ar putea să o aducă în țara și în orașul pe care le iubește din toată ființa.

Rupt în două este sufletul acesteia între țara care a adoptat-o și care îi oferă respectul și condițiile absolut normale pentru a se bucura de o viață frumoasă și România EI, a celor care au plecat și care se ofilesc ca florile în glastră de dor. Vor ACASĂ și speră ca după treizeci de ani de democrație va intra „soarele și pe drumul României”.

„În aceste zile suntem «bombardați» toți de mesaje electorale iar acest lucru înseamnă că miza este mai mare decât putem înțelege noi, cei de rând.

Vă voi spune povestea mea, ca să înțelegeți de ce sunt cu stomacul întors pe dos, sunt convinsă că foarte mulți dintre voi vă regăsiți în ea.

 Acum 15 ani părăseam România, cu intenția clară de a sta o perioadă scurtă, maxim 4 ani. Apoi lucrurile au început să se complice, banii nu erau niciodată suficienți pentru toate proiectele pe care le aveam. Meseria mi-a permis să pot merge în țară de multe ori pe an iar acest lucru m-a ajutat  mult să rezist departe de casă. Ca tot românul vrednic, între timp mi-am făcut o căsuță și am adunat bani de zile negre convinsă că a venit timpul să mă întorc în țara mea, că doar de-asta am trăit atâția amar de ani cu inima împărțită în două locuri. Eee, dragii mei, nu m-am gândit o secundă că o s-ajung să mă întreb, de fapt, unde mi-e locul? Trăiesc în una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei, unde chiar nu ne putem plânge de servicii, străzi, spitale, grădinițe, medici etc. Unde bătrânii la 80 de ani merg aproape săptămânal la coafor, restaurante, seri de dans, excursii… Cu toate acestea, în toți acești ani am susținut cu dinții ideea că eu nu vreau să rămân aici, vreau acasă, din acest motiv, NU am vrut să am altă cetățenie, în afară de cea română. Fiecare drum spre România era o bucurie, nu contau zecile de ore pierdute prin vămi sau pe drumurile jalnice, nu conta riscul de a strivi sub roți câini, bicicliști sau căruțe fără fir de semnalizare, nu conta mâncarea reîncălzită de o sută de ori din restaurante, nu conta coada sau șpaga pe care o plăteam pentru acte sau orice altă nevoie. Conta doar că sunt iar ACASĂ… Nu suportam să aud pe nimeni vorbind urât de România, am dus bătălii grele pe tema aceasta fiindcă detestam pe toți cei care îi auzeam că nu vor să se mai întoarcă. Astăzi însă le dau dreptate multora fiindcă atunci când ai copil, îți pui întrebări în legătură cu viitorul lui, nu al tău. Iar când privesc spre România mă ia groaza. Eu mă consider un om normal, fără „figuri de Etalia”, cum cred unii. E dreptul meu să aștept un „bună ziua” când intru într-un magazin sau birou, o cafea bună și eventual un „mulțumesc” (dacă tot costă ca în Occident), o mâncare servită la timp, dacă restaurantul e pe șosele naționale, deci cu lume în tranzit. Dacă nici măcar aceste lucruri mărunte nu funcționează, nici n-are rost să le înșir pe celelalte că mi se face părul măciucă, le știți prea bine și voi, indiferent că trăiți în țară sau în afară. Dureros este să văd că suntem priviți ca dușmani ai României, numai pentru simplul fapt că ne dorim să vedem amărâta asta de țară scoasă din mizerie și sărăcie. Suntem numiți trădători deși întreținem familiile, construim case, facem  investiții și vacanțe acolo. Aaa, chiar! Are cineva idee ce concedii se fac în Occident cu jumătate din banii pe care îi lăsăm acolo, doar de dragul de a fi ACASA? Pentru mulți suntem doar niște derbedei, căpșunari, hoți, curve, spălători de cururi… Ce ciudat! De ani de zile intru în contact cu MII și MII de oameni de toată isprava! Români integrați, familii decente, case cochete și tot ce înseamnă NORMALITATE!!! Suntem tot mai mulți cei care începem să ne pierdem speranța că ne vom mai putea întoarce acasă, pe bună dreptate, până la urmă. Eu aș putea veni și mâine, am încă nervi și voință să mă lupt cu mentalitatea. Dar știți ceva? Problema e că nu știu dacă îmi mai doresc acest lucru.

Ies la vot cu speranța că totuși, după 30 de ani, poate lucrurile vor începe în sfârșit să se schimbe, în caz contrar voi încerca să-mi pun sufletul în pace și să mă bucur de tot ce am, AICI! TREZESTE-TE ROMÂNIA sau DORMI ÎN PACE” acesta este mesajul Cristinei Giani Budui, al unui român care își dorește să vină acasă la ea.

Tu ce faci pentru visul tău și al copiilor tăi?

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.