Muzica – o broderie pe pânza bucuriei”

Un inedit concurs a avut loc la Casa Armatei din Bârlad. Sala instituției a răsunat și a vibrat în sunetele scoase de instrumente străvechi care au delectat sufletele și urechile celor prezenți.

Concursul județean de muzică veche „Terapie prin muzică” și-a atins scopul,mărturie fiind premiile care au încununat munca unei profesoare cu har: Mara Forțu.

„Dacă n-ai muzica în suflet, degeaba o cauți în fluier” -Rabindranath Tagore. Și totuși, cei care au fost prezenți la cea de a treia ediție a concursului județean de muzică veche au găsit fluierele magice.

Activitatea denumită „Ars Antiqua-Terapie prin muzică” a reușit să adune peste 200 de participanți,acțiunea fiind înscrisă în calendarul activităților educative de la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui,ajungând la cea de a treia ediție.

„Mi-am dorit promovarea muzicii instrumentale, ansambluri de Blockflõte,  implementarea unei noi metode de educație muzicală în Bârlad. Instrumentele vechi au un ethos special, fiind din lemn, timbrul lor, conform specialiștilor, realizează o terapie spirituală în rândul celor ce practică acest instrument” ne-a declarat profesoara Mara Forțu, organizatoarea acestui concurs.

Au fost înmânate două trofee pentru categoriile de vârstă 5-10 ani și pentru 11-15 ani. Pentru prima categorie au fost nominalizați Ion Antonio și Radu Purice de la Școala Generală Nr.10 din orașul nostru. Pentru cea de a doua categorie, nominalizați au fost  Ansamblul de Blockflõte compus din blockflote bas, 4 blockflote tenor, 6 Blockflõte alto și 15 Blockflõte sopran care au interpretat “Balada pentru Adelina”,talentații elevi fiind acompaniați la pian de profesoara Mara Forțu.

Un mare succes a avut și reprezentația „Quartetului Eden” alcătuit din patru elevi de clasa a V-a: Secrieru Elena, Teodora Frangolea, Denis Marian și Andrei Angheluță. Aceștia au interpretat piese renascentiste pe 4 voci, la S, A, T, B, blockflote. Din repertoriul lor, trebuie să amintim piesa de Claudio Monteverdi „Raggi dov el mio ben”, cântată exemplar, deși elevii nu sunt înscriși la o școală de muzică ci la Clubul copiilor din Bârlad.

Pe scenă a urcat și Alexia Scorpie, o fetiță de 5 ani, care a fost recompensată cu premiul de excelență pentru interpretarea, cu o fină acuratețe muzicală,a renumitului șlagăr „Ghiță”, de Cleopatra Stratan

Juriul a fost format din profesoara Liliana Arteni , președintele juriului, prof. Eleonora Scânteie de la Școala de muzică și arte plastice „N.Tonitza”, prof. Marcela Tănase de la  Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad și profesoar Maria Porumb de la Școala Generală „Stroe Belloescu”.

Cristina Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.