O alternativă plăcută pentru a îmbina utilul cu plăcutul

În perioada 12 – 15 iunie 2019, Observatorul Astronomic şi Astroclubul “Perseus” din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza cea de-a VIII-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie “Descoperă Universul!”.

Şcoala de vară de Astronomie reprezintă un bun prilej pentru promovarea şi popularizarea astronomiei în rândul tinerilor, elevilor şi a publicului larg. Timp de patru zile, membrii Astroclubului „Perseus”, vor susţine cursuri pentru o gamă variată de public (elevi, liceeni, studenţi, etc.), adaptate pe înţelesul tuturor. Cei care vor prezenta se numesc lectori, şi majoritatea dintre ei sunt membri în Astroclubul “Perseus” al Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad.

La finalul Şcolii de vară de Astronomie toţi participanţii vor primi diplome de participare. Prezentările se vor desfăşura după un program bine stabilit.

Începând cu după amiaza zilei de miercuri 12 iunie, şi până sâmbătă 15 iunie 2019, între orele 18.30 – 21.30, se vor desfăşura cursuri teoretice de astronomie, concursuri şi experimente. După ora 21.30, cursanţii vor participa la observaţii astronomice. Activitatea se va desfăşura la sediul muzeului din strada Republicii nr. 235, unde este şi Observatorul Astronomic.

În ziua de 13 iunie 2019, cursurile vor avea loc la Planetariu (Pavilionul „Marcel Guguianu”), str. „Marcel Guguianu” nr. 4.

Programul Şcolii de vară de Astronomie, „Descoperă Universul!” Ediţia a VIII – a, 12 – 15 iunie 2019

12 iunie 2019

Ø 18:30 – Deschiderea Şcolii de vară de Astronomie. Lect. Ciprian Vîntdevară;

Ø 18:45 – Concurs de machete: ”Călătorie prin Sistemul Solar”. Lect. Timotei Bîgu;

Ø 19:00 – Sistemul Solar. Lect. Ciprian Vîntdevară;

Ø 19:30 – Exoplanete. Lect. Ştefan Chiriac;

Ø 20:00 – Pauză;

Ø 20:10 – Călătorie interplanetară. Principii de bază. Lect. Cătălin Angheluţă;

Ø 20:40 – Zece minute de ştiinţă. A fost omul pe Lună? Lect. Ciprian Vîntdevară;

Ø 20:50 – Centura lui Kuiper şi obiectele transneptuniene. Lect. Petru Caracas;

Ø 21:30 – 23:30 – Observarea principalelor corpuri cereşti vizibile în perioada aceasta. Orientarea pe cer după principalele stele şi constelaţii.

13 iunie 2019 (Planetariu)

Ø 18:30 – Câte stele sunt pe cer? Lect. Ciprian Vîntdevară;

Ø 19:00 – Marte şi secretele ei. Lect. Andrei Sileanu;

Ø 19:30 – “Găuri negre”. Lect. Matei Asaftei;

Ø 20:00 – Zece minute de ştiinţă. Descoperiri astronomice făcute de români. Lect. Timotei Bîgu;

Ø 20:10 – Pauză;

Ø 20:20 – Cerul de vară. Principalele constelaţii, stele şi obiecte “deep sky”. Lect. Jeny Carbarău;

Ø 21:00 – Spectacol de planetariu;

Ø 21:30 – 23:30 – Observaţii astronomice: Cerul de vară. Principalele constelaţii, stele şi obiecte “deep sky”.

14 iunie 2019

Ø 18:30 – Laseri. Aplicaţii în industria spaţială. Lect. Silviu Gurlui;

Ø 19:00 – Lumina în Cosmos. Lect. Cristian Barbărasă;

Ø 19:50 – Zece minute de ştiinţă. Putem călători mai repede decât lumina? Lect. Ciprian Vîntdevară;

Ø 20:00 – Pauză;

Ø 20:10 – Gravitaţia pe înţelesul tuturor. Lect. Ciprian Vîntdevară;

Ø 21:00– Invazia lui Marte. Lect. Cristi Borş;

Ø 21:30 – 23:30 – Observarea pe cer a principalelor constelaţii, stele şi obiecte “deep sky”, vizibile în perioada aceasta.

15 iunie 2019

Ø 18:30 – Concurs. Călătorie cosmică cu astromobilul. Lect. Ecaterina Angheluţă;

Ø 19:00 – Curiozități din astronomie. Lect. Ciprian Vîntdevară;

Ø 19:30– Curenţii meteorici. Lect. Daniela Chiriac;

Ø 20:00 – Pauză;

Ø 20:10 – Zece minute de ştiinţă. “Creierul astronomic”. Lect. Cristi Borş;

Ø 20:20– Premierea concursului de machete: ”Călătorie prin Sistemul Solar”. Lect. Timotei Bîgu;

Ø 21:00 – Încheierea Şcolii de vară de Astronomie. Sondaj de opinie. Concluzii. Acordarea diplomelor de participare;

Ø 21:30 – 23:30 – Observaţii astronomice.

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.