O  altfel de abordare a istoriei- asociația „C-tin Hamangiu” le-a oferit bârlădenilor altceva

 Inițiate de Asociația O2G București în cadrul programului multianual „Artă de rezistență – performarea istoriilor locale 2017-2018”, spectacolele „Altă istorie nu se putea scrie!”; „N-a fost războiul nostru” și „Răzvrătiții”, la inițiativa asociației Constantin Hamangiu, au ajuns pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” în zilele de 6, 7 și 8 mai.

Echipa teatrului MACAZ compusă din Mădălina Brândușe, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Alex Călin și Andrei Șerban alături de regizorul David Schwartz, cu participarea unui istoric – Mihai Burcea și a unei teoreticiene – Veronica Lazăr și-au propus să provoace o dezbatere despre contextul, urmările și semnificațiile evenimentelor din 1918.

Prima reprezentație a avut loc luni, 6 mai.

„Altă istorie nu se putea scrie”, pornește de la deconstrucția narațiunilor dominante asupra evenimentelor din 1918, perspectiva „naționalistă”, care susține necesitatea intrării în război pentru realizarea unirii, respectiv perspectiva „imperialismului”, care consideră unirea, cel puțin în parte, drept agresiune imperială.

Marti, 7 mai, iubitorii istoriei dar și ai Thaliei au avut posibilitatea să participe la cel de al doilea episod- „N-a fost războiul nostru” se concentrează pe situația socială și economică din România deceniului II al secolului XX, pe schimbările provocate de Primul Război Mondial și pe impactul acestor evenimente istorice asupra femeilor, din diferite clase sociale. Sunt juxtapuse mărturiile militantei socialiste Ecaterina Arbore cu notele de jurnal ale Reginei Maria.

Ultima reprezentație a fost susținută miercuri, 8 mai ,„Răzvrătiții”, aduce în discuție mișcările de revoltă și de protest ale muncitorilor și țăranilor, precum și mecanismele și formele de represiune utilizate de instituțiile statului român.

 

Cristina Rădulescu

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.