„Omul sfințește locul” sau cum englezoaica îndrăgostită de Bârlad a devenit mamă pentru 5 tineri cu dizabilități

O vorbă veche din popor spune că „nu mamă e cea care te naște, ci cea care te crește” iar acest lucru este demonstrat de iubirea și grija de care dă dovadă Carol Daniel, o englezoaică care timp de 23 de ani face navetă între Marea Britanie și orașul Bârlad din județul Vaslui.

S-a îndrăgostit de oamenii din acest oraș, dar mai ales de copiii cu probleme care au nevoie de ajutor. A înființat Asociația „Myosotis” și cu ajutorul prietenilor din Anglia a făcut ceea ce statul a uitat de mult: să-i ajute, să-i iubească și să se preocupe de ei.

Cu dragoste și cu îndârjire, Carol Daniel a demonstrat că se poate-Casa Esme, locul unde prichindeii cu autism sunt consiliați și ajutați, Centru de Sănătate acolo femeile primeau consultație medicală de specialitate, li se ofereau proteze pentru sân și anticoncepționale, și nu în ultimul rând Casa Trandafirilor -acolo locuiesc cinci tineri cu dizabilități care, datorită englezoaicei, sunt o familie. Despre locul în care doar omul contează vă voi povesti în acest articol.

Curiozitatea a fost cea care m-a făcut să merg în vizită la „Casa Trandafirilor”, o căsuță cochetă la care ajungi după ce traversezi o uliță de pământ îngustă. În spatele porții, un cățel te întâmpină, semn că era familiarizat cu vizitele inopinate. Din ușa casei a apărut George, un băiețel în vârstă de 33 de ani care bucuros din cale afară, a vrut să ne facă turul casei, ca o gazdă primitoare.

Un colț de rai, așa arată curtea casei- cu gazon și mulți butași de trandafir, cu pomi fructiferi dar și cu animăluțe, ca la niște gospodari vrednici. Găinile cotcodăceau de zor în poiată iar iepurașii se zbenguiau în cuști. Am aflat de la George că el este responsabilul cu strânsul ouălor și că își dorește să primească cadou de ziua lui niște moțate pe care, de curând le-a văzut la Grădina Zoologică.

Cei cinci tineri au o poveste de viață tristă, dar datorită lui Carol Daniel au parte și de un curcubeu al speranței.

Irma, Geta, Ionică, George și Ionuț au copilărit într-o casă în Huși donată Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui de către un ONG din Marea Britanie. La un moment dat, imobilul a avut nevoie de reparații de igienizare iar cei cinci beneficiari au fost despărțiți în cele patru zări. Unii au cunoscut și „mirajul” sedării pentru a nu-i deranja pe cei care ar fi trebuit să se ocupe de ei. Lumea lor,deja fragilă,s-a rupt în mii de cioburi dar în iulie 2012 Dumnezeu le-a trimis-o pe Carol.

Ajutată de câțiva conaționali ( cei care cumpăraseră în Huși casa pentru tinerii cu dizabilități) achiziționează la Bârlad ceea ce este acum casă pentru Geta, Irma, George, Ionică și Ionuț. O denumește „House of Roses”, în memoria mamei sale-Rose.

„Casa Trandafirilor” este, cu siguranță, un exemplu excelent cu privire la modul în care persoanele cu dizabilități pot avea o viață frumoasă și echilibrată în familie. De aceste lucruri beneficiază cei cinci tineri cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani ce suferă de deficiențe funcționale grave pentru care necesită permanentă supraveghere.

Răutatea oamenilor e cea care le aduce suferința cea mai mare.

Stând de vorbă cu acești tineri minunați ești surprins de dragostea pe care ți-o oferă, iar afecțiunea pe care ți-o dăruiesc are în ea atât de multă căldură! Nu întâlnești căldura asta la fiecare dintre noi. Ei sunt atât de speciali prin felul în care știu a se dărui. Și cred că putem împrumuta acest lucru de la ei. Sunt speciali și în felul în care fac curățenie ( casa este oglindă), cum îți povestesc de copacul cu fapte bune în care adună stimulente sau de peștișorii din acvariu pe care îi hrănesc zilnic.

Și totuși, în această lume plină de candoare și inocență fac cunoștință cu răutatea oamenilor. Pornind de la vecini și terminând cu muncitorul care le ridică pubela de gunoi. Datorită acestora au învățat cuvinte care, culmea, în vocabularul lor nu existau.

Sunt priviți ca paria deși dacă veți reuși să treceți de niște prejudecăți moștenite veți descoperi niște suflete minunate! Afecțiunea acestora vă va dezarma și timpul pe care îl veți petrece cu ei vă vor umple de frumos inima.

La „Casa Trandafirilor” George, Geta, Ionuț, Irma și Ionică au parte de integrare/reintegrare socială, beneficiază de asistență medicală, psihologică, socială și educațională dar și de optimizarea deprinderilor de viață independentă prin implicare în activități de gătit, grădinărit, curățenie și îngrijirea animalelor domestice.

Visul englezoaicei îndrăgostită iremediabil de Bârlad este acela de a înființa locuințe protejate și anume ca acești tineri cu dizabilități să poată duce o viață normală într-un mediu familial care promovează interacțiunea în comunitate, oferind sprijin pe termen lung.

Visul celor 5 tineri- amenajarea grădinii și reparația acoperișului.

 

Și în acest colțișor de rai se mai strică lucrurile, iar George cu o mină gravă m-a condus în camera lui să o văd cât e de frumoasă.

„Cristina, uite… când plouă pun ligheanul pe pat că s-a rupt”, mi-a arătat serios gaura ce trona pe tavanul casei. Și-a adus aminte apoi că nu merge apa caldă la centrală, și ca un om mare mi-a spus „s-a stricat, dar o să se repare”. Nu stau cu mâinile în sân și doar se plâng, au ieșit cu mărțișoare și au strâns suma de 360 de lei. Prea puțin pentru a repara acoperișul sau a înfrumuseța curtea, dar e un pas înainte.

I-am întrebat ce își doresc și fiecare a avut visul lui. Geta(28 de ani) își dorea păpuși,din acelea cu chip de porțelan, Ionuț ( 33 de ani) să mai vin pe la ei, George ( 33 de ani) vroia ca acoperișul și grădina să fie făcute, Ionică (26 de ani, autist) vrea ca planurile lui să ajungă pe masa unui arhitect astfel încât să se poată construi case, iar Irma (34 de ani) a fost cea mai tăcută. Vrea să rămână acolo.

Dacă vreți să-i cunoașteți sunteți, oricând, bine veniți la Casa Trandafirilor. Dacă vreți să-i ajutați cu materiale de construcție, bănuți, etc. puteți lua legătura cu staff-ul asociației „Myosotis” România.

P.S. Obișnuim să etichetăm persoanele care sunt diferite față de noi catalogându-le în moduri negative. Ce-ar fi ca înainte de a spune despre cineva că „este nebun” sau că „este handicapat” să ne gândim la povestea care a declanșat schimbarea.

Cristina Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.