Polițist vasluian trimis în judecată de DNA Iași

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Anton Sergiu Nicolae la data faptelor ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Vaslui – Serviciul Rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În perioada ianuarie 2016 – martie 2017, inculpatul Anton Sergiu Nicolae, în calitatea menţionată, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia sa, ce au constat în comercializarea mai multor autoturisme achiziţionate anterior, în scopul revânzării. De asemenea, inculpatul a administrat în fapt un târg auto, amenajat în municipiul Iaşi, prin aceea că: – a efectuat activităţi în legătură cu promovarea, organizarea şi modernizarea acestuia, – a recrutat personal pentru accesul şi paza târgului, – s-a ocupat de emiterea biletelor, abonamentelor şi încasarea chiriei. În ziua de 24 februarie 2017, inculpatul Anton Sergiu Nicolae a condus două autoturisme pe drumurile publice din Iaşi, deşi avea suspendat acest drept.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi.

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.