Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

După discursul susținut sâmbăta de deputatul PSD Adrian Solomon, colegul din Parlament- Mihai Botez ia atitudine. Deputatul USR, Mihai Botez este singurul om politic care sancționează, în mod public, discursul social democratului Adrian Solomon. “Unitate, doar pentru cine vrem noi!”, acesta pare fi mottoul PSD în preajma centenarului. În timp ce șefii domnului Solomon vorbesc despre unitate, deputatul PSD de Bârlad aruncă cu noroi în minoritatea germană, cu un atac asupra Regelui Ferdinand și asupra Președintelui României, Klaus Iohannis. Practic, Adrian Solomon, fost profesor de istorie, a ales să ignore 100 de ani de istorie și să treacă peste rolul pe care minoritatea germană l-a avut în arhitectura statală, și pe care încă îl mai are. Mă aștept ca Partidul Social Democrat să ia atitudine și să se delimiteze de acest atac xenofob. Păcat că bârlădenii au trebuit să asculte de la tribuna oficială un personaj care nu îi reprezintă cu adevărat în Parlamentul României și care lucrează, constant, împotriva intereselor lor, contribuind la masacrarea justiției. Așa cum a fost sancționat de bârlădeni în 2016 la alegerile locale, așa trebuie sancționat acest personaj la următoarele alegeri parlamentare” a declarat Mihai Botez, deputat USR.

Cristina Rădulescu

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.