Provocare: „să descoperim magia matematicii”

 Astronomii folosesc matematica tot timpul. Pentru a putea înțelege informațiile pe care ni le oferă telescopul, trebuie să folosim matematica și statistica pentru a le interpreta. Din această perspectivă, Asociaţia Astronomică „Sirius” a inclus în Programul LUNA MONDIALĂ A ASTRONOMIEI 2019, proiectul „SĂ DESCOPERIM MAGIA MATEMATICII” coordonat de prof. Adrian Profir, Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad.

Matematica este nu numai interesantă şi frumoasă, ea nu oferă numai bucurie ci este şi utilă.

Matematica este mai mult decât o ştiinţă; este un act de cultură, este unul din modurile fundamentale ale gândirii umane.
Pornind de la aceste idei a luat naștere proiectul  „SĂ DESCOPERIM MAGIA MATEMATICII”, care și-a propus să conştientizeze elevii şi comunitatea de posibilitatea îmbunătăţirii vieţii prin valorificarea competenţelor dobândite la orele de matematică, fizică, chimie, astronomie, geografie, biologie şi activităţile extraccuriculare ce implică aceste ştiinţe. Prin acţiunile propuse, organizatorii își doresc să deschidă noi canale de comunicare între unităţile şcolare, partenerii proiectului şi comunităţile locale.

Parteneriatul educaţional urmăreşte transformarea reală a copiilor în actori principali ai demersului educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-contemporană.

„Astfel, am considerat că este necesar să dezvoltăm potenţialul creator al elevilor, să le stimulăm aptitudinile, nu numai prin activităţile de la clasă, ci printr-un proiect educaţional care să le permită să abordeze sarcini de lucru incitante, neconvenţionale, care să facă apel la imaginaţie şi la posibilităţile lor creative, să le stimuleze curiozitatea, spiritul critic şi de observaţie şi, foarte important, să-i încurajeze să-şi depăşească timiditatea, teama de a nu greşi.

Am ales să desfăşurăm acest proiect „SĂ DESCOPERIM MAGIA MATEMATICII” deoarece copiii sunt dornici să înveţe lucruri şi tehnici noi din paleta variată a educaţiei.

Organizarea unor activităţi comune va dezvolta spiritul critic şi autocritic al elevilor precum şi capacităţile de relaţionare la nivelul grupurilor” au declarat inițiatorii acestui proiect.

Partenerii  în acest proiect au fost: Inspectoratul Școlar Județean Vaslui; Colegiul Tehnic „Marcel Guguianu Zorleni“; Școala Gimnazială Nr. 1 Tutova; Asociația Astronomică „Sirius” Bârlad.

În cadrul acestei activități s-au desfășurat evenimente precum: „Stabilirea echipei de proiect” ,„ Ziua Internațională a numărului PI” , „ În lumea magică a formelor geometrice” și „Matematica în natură”.

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.