Savanții S.U.A: “există o  legătură directă între creier şi sistemul imunitar!”

Creierul si sistemul imunitar

 Creierul- De-a lungul timpului, au existat studii care au demonstrat că între creier și sistemul limfatic nu există o relație de interdependență. Însă, un studiu recent publicat în revista Nature a alcătuit un model computerizat al sistemului limfatic din organismul uman care include şi creierul.

creier2Iată că, specialiștii americani în științele neuronale au scos al iveală existența unei legături între sistemul rațional și cel imunitar .

Această descoperire poate contribui la tratarea unor maladii precum Alzheimer, scleroză în plăci şi autism, ne informează huffingtonpost.com.

Trebuie modificate manualele de anatomie

Într-o conferință de presă, Kevin Lee, directorul departamentului de științe neuronale de la Universitatea Virginia din Statele Unite, a opinat: “atunci când colegii mi-au arătat prima dată rezultatele preliminare, am spus o singură propoziţie «Vor trebui să modifice manualele de anatomie»”.

Părerea lui Kevin empatizează cu cea a coordonatorului studiului, Jonathan Kipnis, profesor la Centrul de Imunologie Cerebrală de la Universitatea Virginia:”atunci când am descoperit capilare limfatice în creier, am fost extrem de surprinşi, pentru că, potrivit manualelor de anatomie, aceste vase nu ar trebui să existe acolo”.

Continuarea pe jurnalspiritual.eu

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.