Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Trecută  de prima tinereţe, Camen a hotărât că a şa nu se mai poate !

Însoţită de Firel, soţul său, Carmen Dima, năstruşnica bârlădeancă a pornit hai-hui prin lume.  Cu alte cuvinte s-a făcut globe-trotter, având la activ 36 de ţări colindate.

A adunat de peste tot  gânduri, imagini, emoţii pe care ni le transmite pe un blog făcut de o  gaşcă de frumoşi nebuni, călatori prin lumea largă.

Isprăvile ei au ajuns cunoscute în toată ţara prin intermediul articolelor pe care le-a postat pe blog.  A ajuns astfel  în studioul Radio România Actualităţi invitată de “Prietenii de la ora 10” . Acolo a povestit  despre experienţele minunate de prin locurile exotice pe care le-a vizitat.

Şi fiindcă nu  vrea să se oprească aici, Carmen şi-a pus în gând să dea o fugă până în India. Cum ? Prin intermediul unui concurs lansat de un blog de călătorii –Kerala blog express; aşa că a pornit o campanie încrâncenată pe pagina sa de Facebook, invitându-şi prietenii să o voteze.

Deşi  a studiat chimia, talentul de povestitor este de invidiat. Cei care-i citesc povestioarele despre Kenzo buldogelul şi Sarah goldenitza- patrupezii pe care i-a făcut celebri şi care sunt parte integrantă a familiei Dima, i-au sugerat să –şi adune  povestioarele într-un volum, pentru ca mai mulţi să se poată bucura de ghiduşiile personajelor.

Bârladul este  un oraş de provincie mic. Oamenii se luptă  pentru existenţă şi supravieţuire. Când  întalneşti oameni care încă mai visează şi care aleargă cu îndârjire după visele lor, făcându-le să se împlinească cu orice sacrificiu, atunci  opreşte-te o clipă şi întreabă-te când ai visat ultima dată şi ce ai făcut ca visul tău să nu rămână doar vis! Poate că visele  împlinite ne vor mai colora puţin realitatea.

Bârlădeanca noastră este unul din mulţii oameni frumoşi care îşi trăieşte visul.

     Aşteptăm rezultatul final- va merge Carmen în India?

Iulia Chiper

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.