Şomerii înregistraţi în evidenţele AJOFM Vaslui că pot beneficia de prime de
relocare

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui reaminteşte că şomerii înregistraţi în evidenţele sale pot beneficia de prime de relocare.
Astfel, persoanele înregistrate ca șomeri în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, pot beneficia de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.
Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depășesc suma de 5.000 lei/lună. Prima de relocare se acordă pe o perioadă de 36 de luni.
Beneficiază de prima de relocare persoanele care se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.