Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a semnat, miercuri,
acordul contractual pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la drumul strategic Bârlad- Laza – Codăeşti.
Proiectul presupune reabilitarea a peste 80 de kilometri de drum judeţean şi
amenajarea de trotuare, piste de biciclete, staţii de transport public poduri şi podeţe
şi o trecere la nivel cu calea ferată.
Investiția este în valoare de peste 220 de milioane de lei, din care aproximativ 213
milioane reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene
şi a Guvernului României, restul sumei fiind cofinanţată de la bugetul judeţului Vaslui.
Banii vin prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6.
“Mi-aş dori ca cei din conducerea Consiliului Judeţean să nu fie vreun bici al lui
Dumnezeu care să-i urmărească pe proiectanţi, executanţi, diriginţi de şantier, ci pur
şi simplu să constate că lucrurile se desfăşoară într-un mod corect, la timp, conform
contractului şi fără probleme. De asemenea, sper ca noi să ne putem onora
obligaţiile de plată cu foarte mare rapiditate, pentru a nu crea probleme executanţilor.
Este un proiect foarte important, discutăm despre o axă rutieră de mari dimensiuni,
care în viziunea noastră, viziune care s-a conturat atunci când am început această
aplicaţie, avea menirea să deschidă o nouă cale de circulaţie pentru activitatea
economică, pentru persoane şi chiar pentru turism, pentru că există în zonă şi câteva
obiective turistice importante. Sper că momentul acesta va fi unul bun, norocos
pentru noi şi că nu vom întâmpina dificultăţi, sau dacă vom întâmpina dificultăţi în
execuţie, atunci să avem cu toţii disponibilitatea să le depăşim”, a declarat
preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu comunele: Zorleni, Băcani, Alexandru-
Vlahuţă, Poieneşti, Laza, Bălteni, Ştefan cel Mare, Zăpodeni, Dăneşti, Codăeşti,
Micleşti . Durata contractelor de proiectare şi execuţie a lucrărilor fiind de de 35 de
luni.

Cristina Radulescu

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.