(Video) Măi, tembelule, măi! Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, reacție nervoasă

Preşedintele PSD Vaslui a fost huiduit la sfârşitul discursului pe care l-a susţinut, duminică, la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale din Vaslui.

Auzind reacţia unei persoane din public, care l-a fluierat, Dumitru Buzatu a replicat „Măi

tembelule, măi!”.

(Video) Măi, tembelule, măi! Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, reacție nervoasă

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a menţionat în timpul discursului său de la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale din Vaslui că trebuie „întărit sentimentul naţional în contextul european”.

„Dacă noi, cei de astăzi, vom reînnoi aceste legăminte şi ne vom aduce aminte de fiecare dată şi vom transmite generaţiilor care urmează misiunea de a continua, de a întări sentimentul naţional în contextul european, de a duce mai departe eforturile acelora care s-au jertfit pentru ţara lor, atunci înseamnă că şi noi ne-am îndeplinit misiunea. Tuturor celor prezenţi, La mulţi ani! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, a spus Dumitru Buzatu.

La finalul discursului, o persoană din public l-a huiduit pe liderul PSD Vaslui.

Reacţia acestuia a fost „Măi tembelule, măi!”.

Sursa foto: Mediafax

 

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.