Au “fentat” CJ Vaslui,dar DNA le-a fost nașul

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
Persoană fizică, pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene,
SC TADECO CONSULTING SRL (denumire anterioară FICHTNER ENVIRONMENT S.R.L.), pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene,
SC INTERDEVELOPMENT SRL, pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2012, cu ocazia implementării proiectului “Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor Solide în judeţul Vaslui (SIMDS-VS)”, între Consiliul Judeţean Vaslui şi Asocierea Fichtner Environment SRL – Interdevelopment SRL s-a încheiat un contract care avea ca obiect prestarea, de către aceasta din urmă, a unor servicii de asistenţă tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări derulate în cadrul proiectului.
În acest context, în perioada mai – septembrie 2013, inculpatul persoană fizică, în calitate de reprezentant al Asocierii Fichtner Environment SRL – Interdevelopment SRL, ar fi depus la Consiliul Judeţean Vaslui mai multe documente false (facturi, centralizatoare, etc.) în legătură cu participarea efectivă a patru persoane la prestarea serviciilor de supervizare asumate prin contractul menţionat.
Ulterior, fără vinovăţie, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vaslui ar fi depus aceste documente la Organismul Intermediar al programului de finanţare POS Mediu, în baza cărora au fost obţinuţi, pe nedrept, 168.733 lei, sumă cu care Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale persoanei fizice şi ale SC Interdevelopment SRL.
De asemenea, s-a mai dispus poprirea sumelor datorate de terţe persoane inculpatei SC Tadeco Consulting S.R.L. şi aflate în contul deschis de societate la D.G.R.F.P. Bucureşti – Activitatea de trezorerie şi contabilitate publică a Municipiului Bucureşti.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cristina Rădulescu

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.